Castelul de la Hunedoara – impresie

7 octombrie 2010

Castelul de la Hunedoara – impresie

Frumos de la depărtare, când te apropii e deplorabil. Zidurile mucegăite, cu pietre care se transformă în nisip dacă te sprijini de ele. Şi trebuie să te sprijini, pentrucă scările nu au bare de susţinere, lumină aproape că nu există, inscripţii nu sunt, de ghidaj prin radio sau măcar un om acolo, să-ţi spună ce e cu sălile astea mai mari şi mai mici, la ce foloseau, dar unul care să fie demutizat, măcar în română, dacă nu şi în engleză, germană, franceză, japoneză, ungurească şi chiar rusă. Ungurii au rezolvat problema, şi-au construit la Budapesta o replică, mai mică, ce-i drept, dar pe afară oricum arată mai bine. Într-un intrând, să nu-i tragă curentul, s-au instalat nişte vânzători de amintiri. Ilustrate, 4 tipuri, nişte farfurii pătrate « originale », cum am fost asigurat, dar din care am văzut sute de tipuri la Istanbul. Mărgele, brăţări, să tot iei şi să arunci după câinii din haitele hunedorene. În alt intrând un xilofonist scoate şi el un ban, de la cine îi dă. Nu cred că şi de la Alexandra, mica teroristă, singură de vârsta ei în această oaste de oameni mari. Tot căuta disperată şi cu energia vârstei – parcă avea vreo opt ani – pe cineva cu care să discute serios. Negăsind, mai mult făcea pe terorista, ba fluierând să-ţi spargă urechile, ba aşezându-se singură la o masă şi cu dezinvoltură dând comanda chelnerului care a rămas perplex. O fată isteaţă foc dar care nu avea destul spaţiu de desfăşurare. Sala mare, zisă a Dietei, întunecată şi sărăcăcioasă, abia dacă se mai văd medalioanele cu domnitori pictate pe pereţi. Nu-i de mirare că în 2008 s-au ţinut aici cinci nunţi, în 2009 una, care şi aceea a fost anulată şi în 2010 niciuna deocamdată. Căci din asta se mai întreţineau. Chiria sălii este de 1.000 de lei pe oră iar mirii trebuie să-şi aducă de acasă scaune, mese, tacâmuri, feţe de masă, taraf şi sigur şi mâncare şi băutură, dacă vor. Nu tu chelneri în costume de epocă, maestru de ceremonii şi ceva halebardieri acolo. Când o să mă însor, precis n-o să mă aibă de client. Chiar dacă ar fi gratis. Cred că iarna e boală curată, nici nu cred că e deschis, nu se vedea nici o instalaţie de climatizare. Au prin nişte vitrine, ce par meschine faţă de mărimea sălilor, câteva obiecte de epocă. Pahare, tăvi mici, vase sparte şi fotografii. Măcar o toaletă, două, trei, puteau să facă chiar dacă Matei Corvin şi ai lui urmaşi nu le-au simţit necesitatea.
Cred că cea mai bună soluţie ar fi să vândă castelul cuiva care are bani şi care ştie şi administraţie. Nici nu mă mai interesează dacă este din secolul XIII, XIV sau XV, cum îl chema pe Matei Corvin, cum o chema pe mama lui Sevastiţa şi unde este acum inelul de aur plimbat de un corb de ici colo.
Oricum, la ieşire am văzut o toaletă, dar nu mi-a mai trebuit.

Castelul, aşa cum este

Luiza şi Alex în ţoale de răzbel / Atenţie, mai cad, mai cad

Scară în jos / Scară în sus

Dacă erau mai multe …

Sala Dietei / Xilofonistul şi Alexandra, o bombonică de fetiţă-teroristă

Asta este …

Castelul din spate

Astea da

Reprezentanţii haitei hunedorene

___________________________________
Puteţi să-mi spuneţi dacă se văd corect diacriticele şi în alte ţări, sau ele se opresc la graniţă?
___________________________________

Comments (3)

1. Maria-Popart – Castelul de la Hunedoara — impresie- Cornelius Ionescu…
   Frumos de la depărtare, când te apropii e deplorabil. Zidurile mucegăite, cu pietre care se transformă în nisip dacă te sprijini de ele. Şi trebuie să te sprijini, pentrucă scările nu au bare de susţinere, lumină aproape că nu există, inscripţii nu sun…
   Trackback by polimedia.us/fain/ — 19 octombrie 2010 @ 18:18 |Modifică
   
2. Cred ca este foarte important sa stim a ne alege cuvintele, pentru ca suntem responsabili de mesajele care ajung la ascultatori/ cititori. Cand spuneti “deplorabil” va asumati ca eu inteleg o mizerie de castel, o drama si un loc in care sa nu ma duc cata viata voi trai. Daca spuneati “un castel uitat de Dumnezeu” era altceva. Am vazut zeci de castele, si in Romania, si in Polonia, si in Austria, si in Germania si tot asa. Unele mai urate, altele spectaculoase. Unele cu o zona dedicata toaletelor, altele absolut nimic amenajat. Trebuie totusi sa fim mandri ca inca exista acest castel, ca este oricum foarte foarte frumos si sa atragem atentia ca el mai trebuie ingrijit. Dar cum s-ar ridica din cenusa acest castel daca am sfatui oamenii sa nu ajunga pe acolo vreodata? Caci, fara turisti, de ce s-ar mai investi in el? Pentru nunti?
   Comentariu by LauraT — 21 octombrie 2010 @ 13:02 |Modifică
   
3. Da, aţi intuit bine, exact asta voiam să spun. Vreau să sfătuiesc turiştii să nu se apropie de ziduri pentrucă s-ar putea să le cadă consolele în cap, iar dacă intră înăuntru atunci să se uite în sus pentrucă dacă văd tavanul pătat, o să le cadă tencuiala în cap. Şi în acelaşi timp să se uite şi în jos să nu cadă pe scările fără balustrade. Acest castel cu pretenţii de muzeu este o ruletă rusească. Un muzeu trebuie să fie totuşi un loc unde să poţi intra cu copiii liniştit. Iar nunţile sunt soluţia directorului de acolo şi se practică şi la Versailles. Nu, un astfel de muzeu nu am mai întâlnit prin Eurasia şi nu sunt deloc mândru de el. Îmi place blogul dumneavoastră! Dziękuję!
   Comentariu by cotoi — 21 octombrie 2010 @ 15:55 |Modifică