22 septembrie 2010
Pe munte în 1946
-
Am găsit, scotocind după altceva, aşa cum se întâmplă, o carte publicată
în 1947, Editura de stat şi anume Drumuri de munte de I.
Ionescu-Dunăreanu. Ştiam că o am, procurată bineînţeles din talciocul
din Pantelimon, pe când mai era, că pe urmă au strâmbat nasul stilaţilor
locatari din acest centru al Bucureştiului, renumit prin nu ştiu ce fel
de muzici hop-ţop şi prin hoţii care se mulţumesc să stea în continuare
în blocurile confort 2 sau 3. Şi cum primarul Onţanu nu avea nici un
job în locul ăla, a desfiinţat imediat Talciocul. Ce s-a făcut în locul
lui, să nu mai vorbim, că am vorbit altădată. Ei şi doar răsfoind
cărticica, aflăm din introducere că “…tineretul nostru este astăzi
sportiv în proporţie de 100%, cu toate că mai persistă încă în cugetele
reacţionare ale unor dascăli rămaşi în urmă, unele împotriviri din
fericire fără efect; răspândirea sporturilor ca binefaceri
sociale,organizarea oficială a propagării lor în massele tineretului,
dovedesc cât de necesară este formarea unui spirit sportiv disciplinat,
sincer şi altruist, oţelit împotriva oricăror împrejurări.”
Groaznic, credeam că măcar într-o călăuză turistică nu intrase limbajul
de lemn. Intrase şi intrase bine şi în toate şi mai era loc.
Am lăsat introducerea s-o termine alţii de citit. Cartea începe cu nişte sfaturi practice, despre alegerea drumurilor, viteza, orientarea şi citirea hărţilor, reguli de mers, echipament, alimentaţia, casele de adăpost – cabanele, stâne cu reguli ce ar trebui urmate chiar şi acum.
Pe urmă sunt descrise succint câteva masive muntoase ce prezintă interes turistic, Bucegii în primul rând, Piatra Craiului, Ciucaşul, Iezer-Păpuşa, Făgăraşul, Retezatul, cu traseele de creastă, marcaje, durată şi drumuri de acces.
La urmă sunt anexate şi schemele munţilor respectivi, pot să spun că m-aş descurca şi acum pe munte cu această cărticică.
Ceea ce mi-a atras atenţia sunt nişte ilustraţii, realizate de Marian Popescu în 1946. N-aş putea spune că sunt făcute cu un talent ieşit din comun, dar se vede că omul a fost pe acolo, nu sunt făcute după cine ştie ce poze sau ilustrate. Sunt “simţite”. Unele sunt din locuri pe care le ştie tot românu’ circulatoriu pe munte, cum sunt Schitul Peştera Ialomiţei, Babele, Sfinxul, Acul (!) Cleopatrei, Lacul Bâlea cu nelipsita cabană de pe insuliţă. Toate le ştim dar parcă arată altfel. Parcă ar fi trecut câteva sute de ani peste ele. Acum sunt mai tocite, mai mici, nu te impresionează atât. Sau poate ăsta este meritul unui artist.
Pentru atmosferă am scanat şi contrapagina, de fapt pagina anterioară. Să vi le arăt? Ei hai să vi le arăt, treacă de la mine. O mică minune de schiţe ad-hoc.
Comentariu by Alex — 23 septembrie 2010 @ 14:28 |Modifică