Drumul dacilor

14 mai 2011

Drumul dacilor

Drumul sacru. Cel mai frumos drum construit de daci. Uneşte cele două incinte ale Cetăţii Sarmisegetuza Regia, cea militară şi cea sacră. A fost. A fost chiar şi acoperit odată. O să aibă surprize arheologii clujeni ce au promis anul trecut că vor continua săpăturile şi îl vor arăta pe tot turiştilor. Nu ştiu cât vor mai găsi din el. În partea superioară se termină în marea groapă făcută de o companie de soldaţi imperiali, conduşi de Mihail Pechi, însoţit de Iosif Bodoki, controlor şi Leonhard Aigler, inspector de mine, care timp de zece zile în 1803, când au săpat după comori, negăsind însă nimic. În 1804 sapă, tot trimis de organele fiscale, Francisc Pribila, iar un an mai târziu, în 1805, Antonie Bögözi, inspector la Uzina de Fier din Hunedoara.
În 1838 sapă tot pe aici Mihail Ackner, în 1844 Andrei Fodor, medicul şef al Hunedoarei, care cercetează baia romană probabil, ce avea deja pavimentul spart. În 1847 aceştia împreună cu dr.I.F.Neigebaur, consul al Prusiei la Bucureşti, fac o excursie de câteva zile, fac şi nişte săpături, tot în capul drumului, la turnul pentagonal, la baie şi la Palatul estic, este posibil să fie vorba de aşa numitul Palat al lui Burebista, la nord de Sanctuarul mare de andezit, la care se zgârmă de vreo douăzeci de ani, găsindu-se până acum două turnuri şi un fragment de coloană cu secţiune patrată, abandonat pe terasa IX, cu un capăt spart, posibil de către căutătorii de comori, sper că nu de către arheologi.




Drumul pavat, când a fost descoperit; fotografie publicată în Aşezările dacise din Munţii Orăştiei, C.Daicoviciu, 1951

Constantin Daicoviciu, cu avântul revoluţionar ce-l apuca în momentele bahice ce se succedau tot mai des, nici nu apucase bine să dezgroape traseul drumului dintre cele două incinte şi a şi început să-l reconstituie. Noroc că unul din colaboratori a apucat să-l fotografieze aşa cum era o porţiune când era proaspăt deshumată. Imediat a pus cohorta de soldaţi bucureşteni ce avuseseră norocul să facă armata la geniu, la construcţia de drumuri, să întoarcă pe dos plăcile de calcar şi să caute dincolo de groapă, mai sus, plăci bune pentru refacera părţii de jos. Soldaţii execută, nu gândesc. Aşa că au aruncat de sus plăcile şi care cum le-a fost norocul. Unele pe drum, altele mai jos, care s-au spart şi au fost încărcate în vagonete şi impinse în prăpastia dinspre Valea Godeanului. Nu cred să mai fi rămas măcar o singură placă din pavaj în locul iniţial. Iar sus … potopul, astupat cu alte resturi.



Drumul pavat, în 2008; Foto C.Ionescu

Blocurile de pe margine al căror rost nu a fost înţeles de C.D. au fost pur şi simplu rase, deoarece îi dădeau dureri de cap. Asta era în 1962, când am ajuns prima dată la Sarmisegetuza. De câte ori trec pe acolo simt parcă un sentiment de vină, cu toate că eram un simplu turist. Lângă cabana lor, cea care era între sanctuarul mare rotund şi izvor, mai stătea încă, pusă pe două bucăţi de lemn, piatra cu inscripţia ce consfinţea trecerea pe aici a legiunii IIII Flavia Felix. Fusese scoasă din zidul cetăţii, unde era pusă cu spatele, dovadă că se mai întâmplaseră multe pe acolo după ce plecaseră legionarii. Nu am fost lăsaţi să o fotografiem, trebuia întâi s-o publice C.D. Când o s-o publice? Am mai revăzut-o în Cluj, la muzeu, în lapidariu, pe jos pe undeva. Şi într-o carte cu inscripţii romane. Acum se pare că este la Deva, la Muzeul cel închis. La fel cu cel din Cluj. La fel cu cel din Bucureşti.
Avea dreptate din păcate un francez care declara la TV că tot ce se vede la Sarmisegetuza este un fals.