Sibiel sau candoarea icoanelor pe sticlă – impresie

12 septembrie 2010

Sibiel sau candoarea icoanelor pe sticlă – impresie

La 21 de kilometri de Sibiu se află un mic sat prosper acum, Sibielul. Locuirea satului se presupune a fi de prin anul 700-800, satul fiind atunci pe valea Uţii. Pe la 1200 se mută în actualul amplasament, pe valea Sibielului, casele fiind construite din lemn. Pe la 1800 a început construirea lor din cărămidă şi îndiguirea râului.
Este un sat turistic, aproape toate casele oferind cazare şi masă, de mai bună sau mai proastă calitate, oficial sau la negru. Nu ar fi auzit mai nimeni de Sibiel dacă n-ar fi existat pasiunea preotului Zosim Oancea, care din 1969 a constituit Muzeul de icoane pe sticlă. Prin donaţii, cumpărări, schimburi, a reuşit să adune circa 600 de icoane, pictate pe sticlă între1750 şi 1900 în sudul Transilvaniei, în Mărginime.

Schemele icoanelor sunt simple, ba chiar au fost simplificate şi de multe ori denaturate de la canoanele religioase. Dar totuşi sunt icoane prin forţa şi prin candoarea cum au fost pictate. Muzeul nu putea fi făcut decât aici, într-un sat de munte cu tradiţii româneşti vechi. Porţile de lemn, încrustate, gardurile specific transilvane, pietrele puse lângă stâlpii porţilor sau în dreptul caselor, pentru a le apăra de roţile căruţelor şi de forţa puhoaielor, totul parcă este o copertă pentru Muzeul icoanelor pe sticlă.

poartă veche de lemn, cu cepuri, refăcută jos şi întărită cu stâlpi de piatră

altă poartă cam la fel / iar potcoavele precis aduc noroc

“I-O POARTA VECHE-N SATUL MEU ACOLO-I CASA NOASTRA” (1864)

Apărători de piatră pentru zid / “S. GEORGIE”

“SF.ILIE LA 1771″ / … şi tot dânsul

Sf.Nicolae; Fecioara Maria cu un prunc mai mare, Sf.Nicolae şi doi sfinţi călăreţi / Sf. Constantin şi Elena