Balaurul şi Malaura de la Gâlgoaie

19 august 2010

Balaurul şi Malaura de la Gâlgoaie

Aici până mai demult trăiau foarte liniştiţi Balaurul şi Malaura. Erau tinerei, nici trei sute nu aveau. Şi se iubeau, se iubeau, şi la trântă ei se luau de înc-o polie ei făceau. În peştera de la Dâmbovicioara ei adesea se duceau, nici de scări nevoie nu aveau. Şi ei oile le mulgeau, brânză-n coajă tot făceau. Bradul cu totul îl smulgeau, pe dos îl intorceau, de miez îl curătau, iar la loc îl intorceau, cu urdă îl umpleau şi la turişti îl vindeau. Şi făcură ei bănet, de altă peşteră nevoie avură, că Malaurei burta i se umflase, nu de cât mâncase ci de cât alergase. De Balaur alergase, dar încet, încet, că altfel n-o mai prindea, şi degeaba alerga. Şi găsi Malaura o peşteră mai mare mai alături, mai încolo, unde loc destul avea. Şi Malaura născu şapte bălăurei, drăguţei. Dar ei mişunau şi prin peşteră şi pe afară şi creşteau repede, repede. Şi Balaurul ii tot căuta şi când îi găsea el aşa le tot zicea: “ – Bălăurei, bălăurei, unde mama voastră alergaţi? Vreţi lumea s-o umpleți de Balauri, de Malaure? Staţi dracului aici, brânză-n coajă să făceţi, banii să se-adune, că turişti mai sunt. Şi dacă n-or mai fi, o lege aranjăm, tichete să le dea, doar brânză să ia. Că toți bani vrea. Şi ministra, şi subministra, şi subsuba.” Da tocmai atunci un cutremuraş venea şi gaura o astupa. Şi bălăureii ţipau de foame afară şi Malaura ţipa de frică înlăuntru. Şi Balauru stătea şi mai că se gândea. Dar ce dracu, o singură gaură avea? El zicea. Şi cu deştu’ scormonea şi deoparte pietre el dădea. Da’ gaura nu era mare, nici Malaura afară nu putea, nici bălăureii înăuntru nu putea. Şi ea ţipa şi ei ţipa. Şi Malaura de-atâta ţipat pe ea s-a scăpat. Şi din cele şapte ţâţe, lapte tot curgea, şi la bălăurei el ajungea.
Şi bălăureii tot creştea că că loc nu mai avea în toată valea. Şi Balauru se înfuria şi la ei el se răstea. “ - Balaurei şi malaurice, mai scărpinaţi-vă-n burice, da’ d-aicea să plecaţi că valea o stricaţi si pe Malaura cu voi s-o luaţi. Că m-am săturat de-atâta bocit şi de-atâta lapte ce-n gâlgoaie iese din astă gaură malaurească. “
Şi ministra, prim-ministră vru să fie, că subpreşedintă fu destul. Şi de bani se tot umplu si turişti cu tui mare ea aduse, că bani tot făcuse. Şi la Gâlgoaie cum ajunse se miră, se minună. Iar Balauru zicea “ – Da subpreşo, io-s de vină. Lapte ie, mai trebe miere. Tu ai miere, io am lapte, să vezi ce vale facem de ne-npreunăm aice.” Şi o frunză verde ei deasupra puseră şi valuri, valuri se făcură. Şi Gâlgoaiele curgeau şi frunza verde se vântura şi din pesteră se auzea “ – Mama voastră de putori, venirăţi de la tui cu unsori şi găsirăţi niste boi, să vă lingă peste tot, jaful să se-aleagă, de-o vale-ntreagă.” Da lu’ ministra nu-i păsa, şi se alinta “ – Balaure, balaure, eu ştiam că şapte capete aveai, da nu ştiam că şi şapte cozi aveai. Şi ce bine e să sari din coadă-n coadă. Îl las dracului de marinar, cu toată barca lui crăpată.” Şi marinaru, el cum auzea, foc-bok se făcea şi în vale se ducea. Da degeaba se ducea, că la ăilalţi nu-i păsa. Şi găsi şi el o gaură, şi-o lărgea, o lărgea, până la Malaură de ajungea. Şi Malaura, ce-avea şapte cozi si deci şapte subcozi, de cum îl văzu, degrabă îl plăcu. Şi se cuplară, se cuplară, că poate trăiesc şi în viitor fericiţi toţi patru, cu toate cele şaispe cozi, şi să ne lase pe noi dracului în pace. Şi pe la Gâlgoaie io nu mai trec, vă promit.
Amon, cel cu minunile.