Costeşti, Cosoneşti

9 iulie 2010

Costeşti, Cosoneşti

Un sat destul de mic, ce ţine de Orăştioara de sus, vreo 600 de oameni, care făceau naveta la întreprinderile din Orăştie, de care-i despart 18 km. Este o bază de plecare nefolosită încă aşa cum ar trebui. De aici se ajunge la Cetatea Costeşti – 3 km, sau la Blidaru – 4 km pe jos, sau ca bază de “atac” pentru atingerea Sarmisegetuzei – 20 de km, pe acolo nefiind decât o prea mică pensiune în satul Grădiştea.
Până la revoluţie cazare practic nu era, la cabană se fereau, spuneau ca este totul ocupat inclusiv la cele circa 10 căsuţe. Trebuia să spui că treci în fiecare an pe acolo, că n-ai avut telefonul lor, ca să obţii cu greu o căsuţă. Dar nici că-ţi dădeau numărul de telefon. Cabana era ocupată de ştabi de partid şi de stat, nu le-am aflat niciodată numele, toată lumea se ferea să li-l spună.
În spatele cabanei era un şanţ deasupra căruia se instalaseră cabinele privatelor, iar un pic mai jos, în curtea cabanei era izvorul ce funcţiona de pe vremea dacilor. Apa circulă şi acum prin olanele lor, până la bazinul de captare. Cabana avea apă din alt izvor de adâncime.
Se putea dormi şi în sat, am încercat, am cedat odată ofertelor, dar a doua oară nu am mai făcut-o. Ne-au ţinut treji toată noaptea cu băutură şi cu ceva care ei spuneau că sunt cântece. Baza de cazare reală era islazul satului, vis-a-vis de cabană, pe care îl puteai împărţi în devălmăşie cu vacile ziua iar noaptea cu caii şi dacă nu aveai noroc şi cu camioanele care apăreau din întuneric în plină viteză să gareze şi ele, obosite fiind după cum rulau.
Aici am avut onoarea să fiu muşcat de o javră, la care mă strâmbasem şi îmi arătasem colţii fără să mă gândesc că o să mă ţină minte. Ea venise cu o maşină şi cu doi oameni din Deva pe care-i plimba prin iarbă. Nu le pornea maşina şi i-am ajutat să o impingă. Atâta i-a trebuit javrei. M-a apucat de un picior şi pe urmă toată lumea era impacientată ce-a avut cu mine. Hm. Chiar aşa. Mi-au lăsat adresa, dacă e vreo problemă, să ne sunăm, ei pe mine, sau eu pe ei. Ce să se mai întâmple? Altădată să nu mă mai strâmb la toate javrele, măcar să le aleg şi eu. Şi să mă vaccinez înainte de a pleca pe munte.
Lângă cabană, în dreapta, era construit din blocuri de BCA un kitch de forma unui castru daco-roman (!) în care, stând pe nişte bănci din mesteceni tineri tăiaţi parcă în duşmănie, vara se distrau tinerii beţivani cu bere, mici şi ţuică de prune, în timp ce tinerele utilizatoare de fuste mini populare rău, se învârteau pe o scenă scâlciată. În restul timpului pseudocastrul era folosit cu succes ca toaletă. Chiciul trebuia să fie complet. Pe dealul Cetătii, asa cum s-a făcut si cu Tâmpa la Brasov, s-a tăiat pădurea si s-au plantat brazi argintii ce formau cifrele 2050. Brazii s-au cam uscat, natura funcţionează bine, şi terenul s-a umplut iarăşi de verdeaţă.

Casele din sat aveau temeliile din blocuri de la cetate, mai târziu tencuite chiar, ca să nu se mai vadă materialul. Erau chiar şi doi lei andosaţi puşi deasupra unei porţi, găsiţi prin vreun cimitir roman, care de fapt erau un simbol al morţii, dar cine să le spună. Acum nu mai sunt deloc, nu cred ca au aflat ce reprezintă, ci mai degrabă au găsit cui să-i vândă.
Din Costeşti porneau şi poteci pe care erau mânate oile la munte. Putin mai jos de Cabană urcă una din Valea Stânişoarei prin Poiana Rădăcinii spre Prisaca, apoi drumul ducea mai departe până la Comărnicelul şi pe toată culmea Şurianului. Odata cu realizarea drumurilor carosabile pe Valea Gradiştei, Valea Albă, Valea Godeanului şi celelalte drumuri forestiere, drumurile de culme n-au mai fost folosite, şi au fost cuprinse de pădure, ca şi drumurile dacice vechi, peste care dealtfel se suprapun.
După revoluţie locurile au ajuns pentru un lung timp centru de întâlnire pt vânzătorii de cocaină şi alte alea, care se opreau în parcarea din faţa cabanei, puneau maşinile una lângă alta să nu mai poată trece nimeni nici măcar pe jos, şi făceau niste manevre direct din maşini
Afaceri mari în Costeştiul ajuns sat de vacanţă, Cosoneşti cum îi spun cei ce ştiu despre ce este vorba. Apropo, cine o fi dat aprobare să se construiască pe locul castrului de trei hectare de pe terasa de unde începe drumul către cetate? Eu nu, în tot cazul. Eu mai bine aş fi înlesnit drumul spre cetăţi şi spre cea a Costeştiului şi spre Blidaru. Am auzit că pe Valea Făeragului – denumire nouă, ce înseamnă apă foarte repede pe care se dă drumul la buşteni – a reuşit să se străpungă un drum forestier spre Boşorod şi deci spre Piatra Roşie. Măcar atât. De la drumuri forestiere până la drumuri turistice, este cale lungă. Inscripţionări, locuri de parcare, de campare, izvoare amenajate, toalete, moteluri, limite de rezervaţie, pază, chioşcuri de informare în toate punctele comerciale. Măcar atât. Haideţi, haideţi domnilor primari, ce mai staţi? Faceti o minune, dar repede, repede, că vă ia Făeragul si vă duce …!