Uraniul şi dacii

7 iulie 2010

Uraniul şi dacii

Cunoşteam cum arată minereul de uraniu de când am fost la Valea Vinului, pe versantul sudic al munţilor Rodnei. Când am văzut la Cetatea Sarmisegetuzei minereul, am avut un şoc, mi-am adus aminte de toate nenorocirile care se întâmplă în locurile unde se exploatează, speranţa de viaţă scăzută, malformaţii, probleme de reproducere. La Valea Vinului când am stat la Vila ce ţinea de Uniunea Scriitorilor şi unde am dormit clandestin în camera mecanicului de întreţinere, m-a prins din urmă un miner – era cu mult înainte de mineriade – şi din vorbă în vorbă mă întrebă cam câţi ani îi dau. Ce să-i mai dau, părea de 65, i-am zis că 60. Mi-a răspuns că are 40. Este clar. Am discutat cu cei de la Cantonul forestier din Grădiştea. Ştiau de minereul de uraniu, se făcuseră cercetări şi după îndelungi pertractări geologii au ajuns la concluzia că trebuie să spună că nu este rentabilă exploatarea. Eu văzusem minereul acolo unde se poate vedea şi acum, în locul unde drumul de pe Valea Albă coteşte la dreapta, părăseşte râul şi o ia spre Cetate. Cenuşiul acela mâlos arată groaznic. Este culoarea Hiroşimei. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi început să sape sub Cetate?
Primele cercetări privind prezenţa uraniului în zonă au fost făcute de nemţi, prin 1942-43, acei nemţi care l-au ajutat pe C.Daicoviciu să facă săpăturile la Cetate. Mina pe care o începuseră se mai vede şi acum, se numeşte, cu umorul caracteristic românilor, Gaura Neamţului, şi se află puţin mai sus de sat, pe malul drept.
În timpul ocupaţiei sovietice şi până prin 1980 s-au făcut în continuare săpături, dar doar pentru prospectare, nu şi de exploatare. Cele două mine pe care le-am văzut, erau pe drumul ce urcă din sat spre PrihodişteTot sterilul s-a aruncat în valea pârâului ce urmează drumul din Grădiştea la Prihodiste, spre şcoala aceea cu două camere din vârful dealului. Cele două mine au adus prin uraniul din steril distrugerea tuturor peştilor din râul Grădiştea, abia de câtiva ani putând fi repopulat.
Punând cortul pe imaşul din fata cabanei din Costesti, mă uitam la vaci si nu mă lămuream câte ţâţe au, 4, 5 sau 6? Căutaţi să număraţi pe islaz, nu ştiu câte or avea acum.
Şi asta a fost o minune, că nu a fost mai rău. Cât timp nu se scormoneşte, nu se întâmplă nimic rău, pătura de pământ de deasupra fiind suficientă ca protecţie. Dacii au putut trăi liniştiţi în privinţa asta. Dar dacă …