19 februarie 2011
 |
|
El
|
Constantin Brâncuşi s-a
născut în 19 februarie 1876 în satul Hobiţa din Gorj şi a murit în alt sat,
ceva mai mare, la Paris, în Franţa, la 16 martie. Asta nu m-a împiedicat să mă
întâlnesc cu dânsul în mai 1957, în Parcul Herăstrău, la biblioteca de acolo.
Cu chica inconfundabilă, barba aşişderea, stătea înăuntru, lângă bibliotecară,
proptit de un raft. Am rămas cu gura cam căscată, nu-mi
venea să cred. Pe atunci, sau probabil până atunci, să vorbeşti despre El era
ca şi când ai fi vrut să dai cu barda în Ghiţă-Dej, cum îi ziceam noi, dar nu
în public, acelui criminal comunist care ne conducea cu sprijinul sovieticilor.
 |
| Brâncuşi cu una din lucrări |
Brâncuşi
cu una din lucrări
Bibliotecara, care mă
cunoştea de ani de zile, adică de 3 ani, decând aveam un buletin pe care să-l
las în gaj pentru cărţi, se apropie de ghişeu, arată spre domnul Brâncuşi şi
zice
- Da?
- Da, îi răspund.
Ia revista de lângă raft şi mi-o întinde ca pe o felie de tort cu cremă de ciocolată.
- Ceva istorie?
- Poate mai târziu.
Era suplimentul săptămânal al decedatului – sper – L’Humanité, adică L’Humanité-Dimanche, care era exclusiv cultural, dacă îmi aduc bine aminte. Pe vremea aceea mă descurcam bine în franceză, acasă, până la 6 – 7 ani vorbeam cu maică-mea doar în franceză. Nici că am mai învăţat ceva limbi străine după aceea. La ce mi-ar fi trebuit? Aşa gândeam atunci.
Revista, căci era cu mult mai mult decât un ziar, avea vreo opt pagini numai despre Brâncuşi. Am tot comentat cu Masto, cel cu care mergeam în Herăstrău, dece la noi nu se spune nimic în ziare, trebuie să aflăm dintr-un ziar comunist din Franţa că a murit Brâncuşi, unde avea atelierul, ce opere a mai făcut înafară de cele de la Târgu-Jiu din parc şi de bondoaca de Cuminţenie a pământului dela Muzeul de Artă dela Palat.
Încet, încet, s-au mai deschis la craniu şi cenzorii noştri şi au apărut cronici apologetice despre marele sculptor român Constantin Brâncuşi. Cel, care, pe patul de moarte fiind a spus că îi pare rău că nu poate veni în România.
- Da?
- Da, îi răspund.
Ia revista de lângă raft şi mi-o întinde ca pe o felie de tort cu cremă de ciocolată.
- Ceva istorie?
- Poate mai târziu.
Era suplimentul săptămânal al decedatului – sper – L’Humanité, adică L’Humanité-Dimanche, care era exclusiv cultural, dacă îmi aduc bine aminte. Pe vremea aceea mă descurcam bine în franceză, acasă, până la 6 – 7 ani vorbeam cu maică-mea doar în franceză. Nici că am mai învăţat ceva limbi străine după aceea. La ce mi-ar fi trebuit? Aşa gândeam atunci.
Revista, căci era cu mult mai mult decât un ziar, avea vreo opt pagini numai despre Brâncuşi. Am tot comentat cu Masto, cel cu care mergeam în Herăstrău, dece la noi nu se spune nimic în ziare, trebuie să aflăm dintr-un ziar comunist din Franţa că a murit Brâncuşi, unde avea atelierul, ce opere a mai făcut înafară de cele de la Târgu-Jiu din parc şi de bondoaca de Cuminţenie a pământului dela Muzeul de Artă dela Palat.
Încet, încet, s-au mai deschis la craniu şi cenzorii noştri şi au apărut cronici apologetice despre marele sculptor român Constantin Brâncuşi. Cel, care, pe patul de moarte fiind a spus că îi pare rău că nu poate veni în România.
 |
| Brâncuşi pe antetul Google |
Brâncuşi
pe antetul Google
Acum Google îşi face şi
el reclamă punând în susul paginii o imagine cu nişte opere ale Lui.
La Târgu-Jiu masa tăcerii geme sub umbra betonului unui baraj care putea fi făcut puţin mai în amonte, mai cade câte un copac peste un scaun, iar coloana are un scuar de pietriş. Doar Poarta se simte bine, sub ea se căsătoresc oltenii de pretutindeni, cu suplimentul bănesc cuvenit, că de …
La Târgu-Jiu masa tăcerii geme sub umbra betonului unui baraj care putea fi făcut puţin mai în amonte, mai cade câte un copac peste un scaun, iar coloana are un scuar de pietriş. Doar Poarta se simte bine, sub ea se căsătoresc oltenii de pretutindeni, cu suplimentul bănesc cuvenit, că de …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu