marți, 29 aprilie 2014

Cum păşteau dacii oile şi vacile prin pomi

6 iulie 2010

Cum păşteau dacii oile şi vacile prin pomi

    De la Cetatea din Costeşti dacă urci pe Ciocuţa şi apoi pe Cetăţuia Inaltă, după ce te-au trecut toate apele, te aştepţi să găsești o cetăţuie. Nu este, sau mai precis nu mai este. Doar niște gropi mai arată temeliile a două turnuri, unul mai mare pe vârf și altul mai mic spre vest. Dacă o luăm spre vest dăm de o coamă lungă, despădurită, în care, pe la jumătate se afla o stână bine întreţinută. Unde se termina poiana, spre apus, era o gospodărie asezată, cu anexe, garduri, şi cu … oameni. Bărbatul, vaci, oi, femeia şi câţiva copii. Intrăm în vorbă cu ei, voiau să ştie sigur unde lucrăm şi ce căutăm noi pe acolo. Era prin 1980. Nu prea eram obisnuiţi să fim interogaţi de ţăranii de pe munte, dar de, nu aveam ce să ascundem. Ne-am lămurit. Erau dintr-un sat mai dinspre apus, Ocolişul Mic şi păzeau … pomii oilor. Ca să coborîm de acolo, am luat-o spre stânga, deci spre sud pe o coamă, unde am văzut şi pomii oilor. Vreo douăzeci de ţărani, bărbaţi, femei şi copii erau căţăraţi prin pomi, tăiau cu topoarele crengile şi le lăsau mănunchi tot acolo sus. Noroc că întrebasem înainte despre ce e vorba, altfel ne vedeam şi cel puţin bătuţi. În plină vară, cu căciuli pe cap, cu topoarele în mâini şi cu nişte cuţitoaie mari la îndemână, lângă desagii plini puşi la umbră, parcă erau nişte daci atunci paraşutaţi din rai. Lăsau crengile cu frunze verzi să se usuce în copaci, şi iarna, când era zăpadă şi nu mai aveau fân, terenul cu fâneţe fiind puţin, dădeau jos crengile şi oile şi vacile le mâncau, nu ştiu dacă cu plăcere, dar le mâncau. Iar vitele puteau sta acolo pe deal liniştite, departe de registrele fiscului. Doar lupii şi urşii mai veneau să le numere. Erau însă destui câini mari şi flocoşi, ce aveau grijă şi de animale dar şi de oameni. Sigur că procedeul era interzis, pomii aceia nemaifiind buni de nimic, doar de tăiat şi de ars, dar oamenii aşa făceau din vechime, când pădurile erau mai întinse. De aici suspiciunea lor când ne-au văzut venind aşa hai-hui pe la ei. Mergând la vale era să mă împiedic de un fragment ceramic de tubulatură, scos probabil la suprafată de timp şi de vaci. Ajuns acasă am aflat de la prieteni că acest tip de păşunat prin pomi se practică şi în alte zone montane, prin Gorj, prin Muscel şi că e vechi decând lumea. De o asemenea minune nici că auzisem, nici că mi-ar fi trecut prin cap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu