Grădiştea de Munte

28 august 2010

Grădiştea de Munte

Nu este decât o aşezare, probabil sat, ce depinde de comuna Orăştioara de Sus. Nu mai are şcoală, nici dispensar, în locul lui este acum o pensiune, ceea ce nu este dealtfel deloc rău. Până în 1918 satul era mai mare, aici mai funcţiona o făbricuţă de îmbuteliat apă minerală. Izvorul, foarte puternic, era cam în dreptul magazinului alimentar. După cedarea către România a Transilvaniei izvorul a fost dinamitat, şi nu a mai putut fi regăsit, cu toate eforturile. Este posibil ca izvorul captat prin 1980, la vreo 50 de metri în aval şi ceva mai sus, se urca pe o potecuţă, să fie acelaşi. Ultima dată când l-am văzut, avea un debit simbolic şi spuneau cei de la magazin că a fost captat. Nu am putut verifica informaţia. Vara veneau oameni din toate satele din jur, urcau până aproape de golul alpin, culegeau zmeură, mure şi afine, pe care le valorificau la centrele din Grădiştea şi de pe Valea Anineşului, unde se puneau rapid în butoaie şi direct la export. Nu se procesa nimic în ţară. Din 1803 şi până pe la 1900 a funcţionat şi o mică turnătorie de oţel, ce folosea minereul local, din muntele Tâmpu. Se spune că se produceau unelte agricole. Parcă am fi în plină demonstraţie a continuităţii pe aceste locuri! Exploatările forestiere erau însă baza economiei grădiştene. Din munte erau aduse lemnele cu carele cu două roate, până la trenuleţul forestier ce circula atât pe Valea Grădiştei cât şi pe văile mai lungi ce se conectau la aceasta. Astfel erau sigur trenuleţe pe Valea Rea, pe Valea Anineşului, pe Valea Albă şi pe Valea Tâmpului. Trenuleţul a circulat din 1945 până prin 1972, când a venit o apă mai mare, s-a stricat terasamentul şi nu l-au mai reparat. Pe porţiunea Gara Anineş – Gara Cetate am mers şi eu cu el când am cucerit prima dată Sarmisegetuza. Se mai opreau pe drum, să strângă oamenii ceva lemne şi să le bage la cazan, cu toate că era făcut să meargă cu cărbuni. Depozitul principal de cărbuni era la Costeşti, pe islaz, unde şi acum, când făceam şanţ în jurul cortului, dădeam de cărbune. Am avut surpriza să aflu de pe Internet că se mai păstrează undeva în Orăştie, una din locomotivele originale, dar de care şi-a bătut careva joc şi a sulemenit-o ca pe o curvă bătrână ieşită pe teren. Nu pot să nu v-o prezint.

Pe Valea Anineşului, se mai poate admira o moară de apă. Erau peste şapte mori şi piue pe acea vale, ceea ce spune nu numai că aveau ce măcina şi ce pune în piuă, dar şi că era ceva populaţie. Ultima fotografie este făcută de giorgel, altă indicaţie nu am.

1986 Moara de apă de pe Valea Anineşului ©C.I.

1988 Moara de apă de pe Valea Anineşului ©C.I.

2009 Moara de apă de pe Valea Anineşului foto giorgel

Cum urci pe Valea Grădiştei, la nici un kilometru, dai de Gaura Nemţilor, o mină ce a funcţionat în al doilea război mondial, inginerul şef al minei ajutându-l pe C.Daicoviciu cu bani şi cu oameni la excavaţiile de la Sarmisegetuza.
Mina era de uraniu şi ca şi cele făcute pentru sovietici, doar pentru prospectare … De fapt şi unii şi alţii căutau aur, cine ştie după ce informaţii mai vechi.