28 iulie 2010
Piatra Rotării – Slon
-
Din Starchiojd poti ajunge pe jos in satul Rotarea, de unde se poate urca pe Piatra Rotării.
Aici se cunosteau urmele unor adăposturi construite pentru apărarea
impotriva populatiilor migratoare, a tătarilor in special. Intr-un
articol apărut in România pitorească, se spunea că pe această
piatră, de fapt un delusor de cel mult 100 de metri inăltime fată de
firul apei, s-ar afla o inscriptie a tătarilor si un trident săpate in
stâncă. Nicolae Iorga a venit cu trăsura să vadă inscriptiile, dar n-a
avut succes, nu s-a putut cătăra, a trimis pe cineva, care n-a găsit
nimic. Ce am zis? Hai să văd eu ce e acolo. Am luat autobuzul din Văleni
la Drajna de Jos si apoi la Starchiojd (Chiojdul Vechi). De acolo, am
luat-o pe un râu, pe care nici acum nu stiu cum il cheamă, către satul
Rotarea. Satul era pe stânga, că pe dreapta n-avea cum, că era apa.
Niste case inghesuite una in alta, cred că avea fiecare doar vreo
cinci-sase metri la stradă, la ulită vreau să spun. Si s-a terminat si
asta. Drept in Piatra Rotării. O piatră-piatră cam crăpată peste tot, se
ghiceau urmele a ceea ce ar fi putut să fie odată niste nise sau chiar
chilii săpate in ea. Aproape de apă se văd niste trepte săpate in stâncă
si niste găuri pe margine, cu diametrul de câtiva centimetri. Le
suspectam de antice, dar prea se tineau bine. Neincrederea mi-a fost
confirmată si de un localnic, la care de altfel am si inoptat. Fuseseră
săpate intre cele două războaie (mondiale, nu dacice!) când apa mare
impiedica trecerea către Cătina, un sat la doi kilometri, de unde drumul
merge mai departe către Cislău si de aici către Pătârlagele. Iar
găurile acelea erau dela balustradele de metal, dispărute si ele ca tot
ce se putea fura. M-am apucat de căutat inscriptia tătarilor sau poate a
hunilor sau poate a turcilor, dacă n-o fi fost a gepizilor, vandalilor,
gotilor sau ostrogotilor. Am urcat prin stânga pietrei, se vedea o
cărare destul de bătută, probabil de către animale domestice sau mai
curând sălbatice. Am lăsat rucsacul in drum si intr-un sfert de oră am
fost sus. Pe o potecă amenajată frumos, am mers cam la orizontală până
in vârful Pietrei Rotării. Era plat, rotund, cu diametrul de vreo
douăzeci de metri. Amenajat de oameni si asta nu de azi de ieri. Se
vedea valea râului cum să spun, până departe si in sus si in jos. Vreun
post de observatie cred că a fost, posibil si un turn de lemn. Multumit,
am inceput să caut inscriptia. Am dat niste ture, din ce in ce mai jos,
un singur perete s-ar fi pretat la asa ceva, dar se surpau mereu felii
din el. Dacă a fost vreo inscriptie, a fost de mult. M-am intors la
rucsac, unde mă astepta un om cu un pom tăiat lângă el. Imi văzuse
rucsacul si mă astepta, bănuia că vreau să pun cortul acolo. Mi-a zis că
nu e bună deloc ideea, acum două nopti dispăruse o capră din sat si nu
ursul a luat-o. Că sunt ceva oameni ciudati prin păduri si că mai bine
dorm la el. Mie imi cam pierise cheful de campare, asa că am zis un da
hotărit. Terenul unde voiam să pun cortul fusese al alor lui, până i-a
compactat pe toti, ca să poată fi mai usor supravegheati. Ei tin insă
seama care unde si-au avut locul, si fiecare isi taie pomi din fosta
proprie pădure, pe intuneric, dar există o intelegere tacită. pomul pe
care tocmai si-l tăiase era pentru un cotet de păsări.
Am ajuns la casa omului, m-a dus in camera mare, acolo unde se primesc oaspetii, mi-a arătat cei doi copii simpatici si nevasta. El mai lucra la Brasov tocmai, parcă la Autocamioane iar nevasta in Starchiojd, la IAS sau colectivă. De acolo le dădea voie să plece acasă cu sase cartofi pe zi, asa că se ajungeau cu mâncarea. In rest, de pe o zi pe alta. A doua zi dimineată am luat Rata la Drajna de Jos, am căutat urmele castrului roman dar nimic. Nici că se vedea ceva, nici indicatoare, nici oamenii nu stiau nimic. Am fost si la primărie să intreb, si m-au trimis la scoală să caut un profesor de istorie. Doar că uitaseră că era vacantă si se zburătăciseră toti. Si puteam să caut mult si bine, că de fapt era in Drajna de Sus! Dar să nu spuneti nimănui ce căutam! Si mă tot intebau ce căutam pe acolo si nu prea stiam ce să le răspund, asa că am luat un autobuz la Slon, dacă tot eram in zonă.
- Slonul parcă era o statiune balneo, dar fără turisti,
fără magazine, fără indicatoare. Noroc că stiam un cuvânt-cheie.
Ciungul. Le-am spus că vreau să ajung la Ciungu. S-au luminat la fată –
ce expresie – si mi-au arătat drumul in sus si când s-o termina satul să
o iau la stânga. Asa ii zicea locului, sau poate ii zicea La Ciugă, sau
La Ciunga, unde citisem că a fost pe la anii 600-900 o cetate si unde
s-au găsit cărămizi cu inscriptii runice, care s-ar afla acum la muzeul
din Ploiesti. Pe acolo am luat-o si am mai si găsit si urmele
săpăturilor arheologilor. Da, se vedeau urmele unor constructii, am
găsit si o spărtură de cărămidă prost arsă si cam atât. Ei si ce să faci
Ionescule acum, s-o iei inapoi la Bucuresti sau să incerci Marea
Traversare, pe drumul cel mare al dacilor si romanilor, ba chiar si al
românilor in primul război mondial – drumul Butii? Drumul fusese jalonat
de trei castre romane, Drajna de Sus, Slon, Tabla Butii, de unde cobora
in Tara Bârsei. In evul mediu, ca si mai demult pe aici se transportau
cu carele butile de vin din zona Buzăului in Ardeal. Am stat un pic in
fund, asa, ardeleneste, până a trecut un om cu un car cu doi cai si fără
butie. I-am expus problema, s-a asezat si el la fel si mi-a zis că sunt
băiat tânăr incă si e păcat s-o iau spre Tabla Butii. Abia sfâsiaseră
ursii un cioban, nu era nici o săptămână. Asta a fost. Nici nu imi mai
trebuia altă părere, i-am multumit si am coborit impreună in Slon. Iar
Bucurestiul mă astepta.
- Bună Bucurestiule!
- Bună Ionescule, ce făcusi, ajunsesi la Slon?
- Sigur că da!
- Si cetatea de la Slon, aia din secolele VI-IX, o văzusi?
- Păi să vezi, că nu prea era pe acolo …
- Aoleo, dar cetatea din secolele IX-X, o văzusi?
- Păi să vezi, că nici asta …
- Dar ce făcusi pe acolo, nici pe aia de piatră de desupra lor n-o văzusi?
- Păi să vezi …
- Dar sti măcar că intre 1222-1241 fu construită la Slon o cetate de către cavalerii teutoni? N-o fi cea de piatră?
- Păi stai asa…
- Ah, termină cu bâlbâielile, nu te mai trimit pe coclauri, că ti-e frică ba de ursi, ba de hoti, ba de goti.
- Oooo, ce bun esti tu Bucurestiule, cu trotuarele tale, cu tramvaie, cu lifturi, cu apă aproape caldă, cu aerul tău imputit …
- Hai, hai, nu te obrăznici bucuresteanule, ora inchiderii, te rugai!
- Pa!
Comentariu by 5165 — 1 august 2010 @ 22:54 |Modifică
Comentariu by cotoi — 1 august 2010 @ 23:51 |Modifică
Mulțumesc mult pentru răspunsul prompt.
Comentariu by 5165 — 2 august 2010 @ 00:37 |Modifică