5 iulie 2010
Pietroasa ginerelui lui Solomon
- Plictisit să merg pe acelaşi drum între Costesti şi Blidaru, m-am oprit în Poiana Primarului, poiana care se vede şi din Costeşti, şi de la Cetate,
şi din tabăra de copii de lângă Cosoneşti. Am nimerit înainte de a se
cosi fânul din poiană. Pe lângă mirosul dat de gramineele de munte care
tocmai înfloriseră şi ele, erau o mulţime de garofiţe roşii, pe care
abia puteam să le ocolesc. Îi zice Poiana Primarului pentrucă până prin
1950 era a celui care era primar, să folosească fânul de pe ea. De
altfel toate poienile de pe munţii din jur erau ale cuiva, asta din
vechime, chiar dacă nu aveau acte pe ele, erau recunoscute de săteni. La
mijlocul poienii se mai distinge un fel de val, urmă a unei construcţii
antice. Tot în poiană, spre înălţimea Faeragului, pe care se
sprijină, este o mlaştină, cum arată acum, urma unui izvor amenajat,
care între timp şi-a făcut loc prin umplutura terasei ceva mai jos şi
este amenajat cu BCA, groaznic, nu? Apa este foarte bună şi toţi
turistii corturari se adapă de aici. Stând în poiană şi ameţit de
splendidele mirosuri, ce mi-a trecut prin cap? Nu, nu ce i-a trecut lui
Iţic în războiul de şase zile, ci să mă întreb până unde merge Poiana
Primarului. Şi, pâş, pâş, am luat-o prin poiană uitându-mă în acelaşi
timp înainte, în sus, în jos şi înapoi, pentru o mai bună orientare.
Spre vârful Faeragului mai erau vreo patru terase suprapuse, însă erau
împădurite. Poiana Primarului se continua însă pe după colţ,
îngustându-se, pe versantul văii Faeragului. Drumul era destul de bun,
asa că am hotărît să merg cât s-o putea, fără să cobor. Pe stânga am dat
de drumul care mergea prin poiana în care sunt urmele a două turnuri,
în punctul La Curmătură, şi din care există un acces uşor pe
Faeragul. Pe Faerag există urmele altor trei turnuri, egale ca mărime şi
la distanţe egale şi înconjurate de urmele unei palisade. Nu mai există
nici un zid, doar gropile temeliilor, şi, cum s-ar putea altfel,
gropile făcute de căutătorii de comori. De ce or fi atâtea gropi?
Inseamnă că chiar s-au găsit ceva obiecte interesante. Dar dacă s-au
găsit de ce nu caută şi reprezentanţii oficiali ai statului şi să le
depună în muzee, acolo unde cred că le este locul. De ce Ministerul
Culturii le cumpără de pe piaţa austriacă, germană sau americană? Cu
acei bani se puteau organiza campanii de săpături oficiale şi asigura o
pază eficientă a Zonei. Se pare că ar fi foarte rentabile. Unde o fi
sabia de aur ce i-a fost înmânată lui C.Daicoviciu de către o săteancă,
Trufaş, de unde şi numele sabiei dispărute, “sabia Trufaş”?
Şi-am mai mers tot pe partea vestică a culmii spre Blidaru, nu pe cea estică pe care este poteca actuală. La un moment dat drumul s-a pierdut, fie datorită unor alunecări de teren mai vechi, fie datorită exploatărilor forestiere sălbatice de după 1948. Am mers totuşi înainte, ţinând direcţia puţin în sus. Când tocmai credeam că am pierdut definitiv drumul, acesta a apărut iar, şi a dispărut apoi într-un vâlcel. Am luat-o direct pe acesta în sus deoarece se vedea un luminiş. Am început să găsesc chiar pe firul pârâului blocuri de calcar fasonate, de dimensiune mare, provenite clar de la construcţii dacice. Şi nu numai atât. Am găsit şi două blocuri cu şanţ în formă de U, aşa cum sunt cele din incinta sacră de la Cetatea Sarmisegetuzei, prin care se scurgeau apa izvorului şi cea pluvială. Incă puţin şi am ieşit într-o poiană în pantă, cu urme evidente ale unei terasări chiar la mijloc. In două locuri ieşeau din iarbă colţurile unor blocuri de calcar. Am mers până în coama dealului şi surpriză. Eram într-un loc unde mai fusesem, dar pe drumul obişnuit. Eram ceva mai sus de Turnul lui Mihu, în punctul numit La Vămi. De aici am mers la Pietroasa lui Solomon. Am intâlnit într-o carte aluzii la denumirile biblice ale locurilor acestea. Precis au dreptate, pentrucă l-am cunoscut personal pe ginerele lui Solomon, un moş atunci, care avea casa din Poiana Pietroasa lui Solomon. Era cu baba lui, cu un câine, cu povestile savuroase despre C. Daicoviciu, cu o mini bibliotecă din care ne-a arătat, cu dedicaţie, “Aşezarile dacice din munţii Orăştiei” de C.Daicoviciu, Editura Academiei RPR, 1951. Şi a trebuit să iau un păhăruţ de ţuico-palincă, să-i cinstesc casa. Şi deci îi zice Pietroasa că e pietroasă şi îi zice Solomon că aşa a fost botezat socră-său, tatăl nevesti-si, care i-a lăsat casa. L-am intrebat dacă se mai văd bazele rotunde care s-au găsit pe aici. A zis că le-a ingropat mai în vale, ca să nu vină arheologii şi să-i strice fâneaţa. Oricum, nişte olane dacice cilindrice, prin care cursese apa acum veo 2.000 de ani, erau înfipte într-un gard. Se lăuda că el strângea oamenii de prin sate pentru săpături, că trebuiau să fie femei atente cum lucrau şi mereu aceleaşi. Tot el cică a construit cabana arheologilor de la Cetatea Sarmisegetuzei, a mai dărâmat nişte ziduri şi a făcut temelie serioasă… Întradevăr serioasă.
Se pare că la Blidaru exista şi o asezare civilă care se întindea de la Pietroasa lui Solomon, pe culme apoi, pe la Vămi, şi în poienele din cealaltă parte a muntelui, care erau terasate. Am coborît deadreptul în jos spre Valea Grădiştei, pe Valea Chişătoarei, dece nu i-or zice Valea Pişătoarei, că doar aşa îi zice şi lumea pe acolo şi de altfel aşa şi arată. Aveau vreo jenă cei care au scris cărţile sau aveau un defect la ureche? O mulţime de terase pe partea dreapta ba şi pe cea stângă, bineinţeles garnisite cu urme de turnuri. Aproape de confluenţa cu Valea Grădiştei, la vreo treizeci de metri se află locul unde a fost descoperită celebra fântână din bârne de stejar şi care este acum la Muzeul de Istorie din Cluj. Măcar o inscripţie ar fi putut să pună careva în loc.
Nu ştiu cum am reusit să văd atâtea lucruri interesante şi pe un traseu nemarcat şi nepomenit în nici o carte. Am avut tot timpul senzaţia că este cineva ba în spatele, ba în faţa mea, care mă îndemna şi îmi arăta drumul. Şi îmi spunea – Şi încă n-ai văzut nimic. Ia uită-te şi pe aici. Şi pe aici. Ia mai întrebă-l pe moşu. Hai mai repede că se întunecă. Dar nu pe acolo, ia-o pe aici. E mai scurt şi te conduc eu. Dar să nu spui nimănui că m-ai văzut. Ba poţi să spui, că tot nu o să te creadă nimeni.
- Nu cred că o să mă creadă cineva, dar eu vă spun că aşa a fost. A fost ca o minune.
Comentariu by Alex — 6 iulie 2010 @ 11:46 |Modifică
Comentariu by cotoi — 6 iulie 2010 @ 15:17 |Modifică
Comentariu by Alex — 7 iulie 2010 @ 15:16 |Modifică