Vis

29 august 2010

Vis

Eram în alt timp, în altă ţară, pe altă planetă. M-am trezit puţin ameţit, probabil că nu fusesm reconstituit complet în procesul de teleportare prin continuumul spaţio-temporal. Nu era nici o catastrofă, în banca de date a fiinţelor mai mult sau mai puţin inteligente se păstra oricum şi patternul meu.
Cred că eram pe Dacica, una din cele mai simpatice planete pe care am fost până acum. Locuitorii, fie ei femei sau bărbaţi, se năşteau cu o declinaţie firească către cercetarea istorică a unor fiinţe ce populaseră planeta cu mii de ani în urmă, deci înainte de transportul teleportal. Şi nu numai atât. Aceşti dacicani erau capabili să ignore ei înşişi acest tip simplu de transport numai pentru a se dumiri mai repede cum se descurcaseră vechile fiinţe, ai căror demni urmaşi erau ferm convinşi că sunt. În loc să radă cu o micuţă armă neutrală terenul, să-l topească, să-l răcească şi să ridice acolo un fagure din neurolit cu 200-300 de etaje, printr-o simplă comandă blogească, ei lăsaseră terenul aşa cum l-au găsit, strângeau bunătatea de gunoaie parfumate pe care alţi teleporteri le lăsaseră acolo să crească în voie, le duceau într-un loc special amenajat, pe care eu îl credeam islazul comunal de la Cosonidava. Şi nu numai atât. Dormeau se pare ba în aşa numite corturi, de fapt nişte perdele neinterstiţionate, toţi unul peste altul, aşezaţi sub formă de piramidă, ba într-un fagure incipient, ce nu avea nici măcar un etaj, dar avea un să-i zicem acoperământiş, ca să înţelegeţi mai uşor, dar făcut dintr-un material ce fusese viu dar acum era mort de tot şi tăiat felii, cred că şiţă îi ziceau. Nici măcar pompe individuale pentru dejectare nu foloseau, se duceau în pădure, nu ştiu de ce acolo, sau foloseau o clădire asemănătoare cu fagurele vital, dar cu o gaură în partea de jos şi aşteptau acolo până când credeau ei că ar fi gata. Oare merită atâtea sacrificii curiozitatea de a afla ce făceau strămoşii pe acolo în nişte timpuri care aş putea să spun că nu interesează pe nimeni? Dacă ar fi interesat, atunci guvernul planetar ar fi creat până acum nişte arheoporteri, care cu aparate corespunzătoare s-ar fi dus în epocă şi s-ar fi documentat, ar fi luat şi nişte mostre, eventual şi câteva sute de locuitori, că, vorba aia, nu ştii pe cine pui ochii şi cu cine te întorci.
Dar ce s-a întâmplat? Iar m-am trezit aiurea, nu prea mai ştiu pe ce planetă sunt. Oare am fost plecat? Am dormit? Dar ia să mă uit la pozele făcute. Ce poză este asta? De unde? Parcă ar fi Soarele de andezit, dar nu este. Voi o recunoaşteţi? Dacă da atunci spuneţi-mi şi mie, ca să ştiu unde am fost. Dacă mai adorm aşa, poate visez continuarea. Sau poate că unele vise pur şi simplu nu au continuare.

Soarele de andezit

Islaz Cosonidava, azi Cosoneşti