Service Ciolanu Cetăţuie Dacică? Oare?

26 iulie 2010

Service Ciolanu Cetăţuie Dacică? Oare?

Ca să ajungi de la Buzău la Mânăstire la Ciolanu trebuie să faci un tur de forţă. Nu există indicatoare. Iar când găseşti unul, este mai sigur să o iei in direcţia opusă. Totuşi intenţii bune există. Până să ajungi la mânăstire s-au amenajat prin pădurici locuri de popas, cu mese şi coşuri de gunoi. În felul acesta s-a micşorat presiunea pe împrejurimile mânăstirii şi ale taberei de sculptură Măgura, care se află câteva sute de metri mai sus. Aşa că nu mai sunt gunoaie. Deci se poate. Am ajuns la mânăstire până la urmă.
În parcare se sfinţeau maşini, adică se făceau bani. Un popă muncea dând dintr-un pămătuf pe maşini. Cinci roni pămătuful.
“ – Dă şi aici, dă şi la motor, dă şi la rezervor. Înăuntru ai dat? Aşa, şi în portbagaj, dă şi pe la roţi, că am auzit un zgomot când urcam.”
Şi aşa maşina era tratată peste tot, mai ceva ca la un Service, pe unde credea beneficiarul, probabil proaspăt venit din Spania să-şi facă pe aici un palat cu turnuleţe ţuguiate.
În parcare, este drept că puţin mai în margine, erau înfipte în beton nişte cruci vechi, ca o reclamă. Doar d-aia îi zice Ciolanu, că s-au găsit multe ciolane de călugări din vechime. Marca fabricii – mândria noastră. Crucile astea cu inscripţii cu litere slavone, de pe la omieoptsute-şi-ceva, erau luate de la nişte morminte, morminte care au rămas fără cruce. Crucea de la mormânt este totuşi un semn că acolo a fost înmormântat un om şi că a fost creştin. Dacă le iei de acolo şi le plantezi în ciment, la drum, ajung ca şi cele din Bucureşti de la Universitate, doar un semn al degradării civilizaţiei, o blasfemie.
Mai interesante sunt sculpturile de alături, de la Tabăra de sculptură Măgura. A funcţionat din 1970 până în 1986 şi are 200 – 250 de sculpturi, făcute de sculptori şi studenţi de la arte plastice, pe cazare, mâncare şi probabil ceva lichide adiacente.
De aici se poate ajunge şi la schitul Cetăţuia, cu numele după urmele unei cetăţi dacice din apropiere. Eu n-am găsit-o. Părerile privind direcţia în care este erau prea împărţite.
Un pic mai sus, la vreo doi-trei kilometri, pe partea dreaptă este ceva şi mai ciudat, locului îi zice La Fântâni. Este o poiană rotundă, cu diametrul de vreo 150 de metri, cu vreo cinci-şase fântâni rotunde, cu ghizduri de piatră, apa fiind la doar doi metri adâncime. Poiana este pe două părţi apărată de nişte ziduri din piatră pentru susţinerea malului. Pe aceste două margini ale poienii sunt câteva zeci de cruci, scrise cu litere slavone, din secolele XVIII şi XIX. Sau a fost o mânăstire veche, care a fost abandonată, sau a fost doar un cimitir al călugărilor şi probabil un paraclis. Nici o inscripţie, nici o indicaţie lămuritoare, nici bi nici tridimensională. Nişte pietre care cred că sunt tot de aici sunt la Mânăstire la Ciolanu iîn faţă şi una tocmai la Muzeul Chihlimbarului din Colţi, cu specificaţia că provin de la mânăstirea veche de la Ciolanu.