Retezat Lacul Bucura – Pui

12 august 2010

Retezat Lacul Bucura – Pui

Am pus cortul lângă Lacul Ana, unde le puseseră si pescarii, peisajul nu era asa arid ca la Bucura, iar distanta era infimă. A doua zi am dat de dracu’. Au venit de pe creastă niste nori negri, cu tot tacâmul, cu grindină, cu tunete, cu trăznete. A căzut o grindină care credeam că ne ingroapă cortul. Impingeam serios in pantele cortului să facem loc ghetii. Pe pajiste ajunsese la vreo zece centimetri grosime, dar lângă cort avea 40-50. Ca toate furtunile de vară nu a tinut mult, dar suficient să spele bine corturile pescarilor si pe dinafară si pe dinlăuntru. Si pe furtuna aia a venit si un pescar la noi cu tot cu nevasta, că la ei nu se mai putea sta. I-am primit, ce era să facem, nevastă-sa sau ce era ea, era chiar arătoasă bine. Si-si mai si făcea planul s-o lase in cort la noi noaptea, că era mai cald. A dat inapoi când a aflat că la noi in cort se poate dormi si mai dezabiat, că aveam saci de dormit ca lumea iar cortul era chiar dublu. La ce mă pot gândi … Ionescule, nu iti e rusine? Ba da, dar ce să fac? Unde este domnul Caramitru? Până la urmă a iesit si soarele, ei s-au stors si si-au luat tălpăsita in jos, spre Gura Apei, unde isi lăsaseră si masina. Ei, ei. Era cam ora 12 si până seara rămăsesem singuri pe pozitie, ne lăsaseră toti pestii pe care nu i-au prins, asa că am deschis două conserve de peste in ulei, sproturi le spunea, marfă sovietică. Ziua următoare am trecut in revistă Lacul Lia, Tăul Agătat si Lacul Bucura. Seaua Bucura părea la doi pasi, dar am amânat urcusul. Vegetatie foarte putină, nici n-ar avea unde să crească, doar pietroaie peste pietroaie, urmele ghetarilor.
Dimineata ne-am sculat târziu, a trebuit să asteptăm să se usuce si cortul, abia am ajuns in Curmătura Bucurei, si pe urmă un urcus lent, lent pe Peleaga si de acolo pe Păpusa. Parcă nu se mai termina, era ora patru dupămasa si noi nici nu stiam cât avem până la Baleia la cabană. Si de la Păpusa am coborit ceva, dar era partea cea mai proastă a drumului, aveam de sărit câtiva metri in jos si pe urmă o creastă zimtată, unde Masto nu avea ce căuta. In stânga era prăpastie, in dreapta era si nu era, era un grohotis care ducea la un lac cu o insulită in mijloc, cred că un unicat in lacurile noastre de munte, Tăul Tapului. Era clar, trebuia să coborim pe grohotis si să punem cortul undeva mai jos. Aveam in dotare o frânghie de rufe, nici nu stiam că cele de alpinism sunt altfel, si pe care eu o tineam până Masto cobora asa vreo sase-opt metri, mă astepta, si asa până la Tăul Tapului. Ce să pui cortul aici, păi aveai unde? Mai ales că se vedea o potecută strecurându-se printre jnepeni. Ne-am gândit că duce la o stână pe care o văzusem de sus. Când colo poteca a inceput să fie din ce in ce mai joasă, trebuia să mergem aplecati. Asta nu mai era potecă de oameni, era precis de animale. La un moment dat se ramifica si nici nu mai stiam pe unde să o luăm. Si nu numai atât, nu mai mergeam pe pământ sau pe stâncă ci călcam pe jnepenii uriasi care se lăsau cu noi. Am ajuns la o stâncă ceva mai mare, se intunecase si Masto zice hotărit – Aici punem cortul. Eu vreau să dorm. Ce să mai facem, ne boscorodeam unul pe altul, a cui o fi fost ideea s-o luăm pe poteca asta, dar am atârnat cortul de jnepeni si am stat cu fundul si capul pe stâncă si cu picioarele in balans, pe jnepeni! A fost o noapte splendidă. Cred că dacă trecea un urs pe acolo si zicea că nu are loc de trecere de noi, il mâncam de viu. Când s-a luminat si am dat jnepenii deoparte am văzut că eram la cinci metri de poteca potecă. - Pe ea, am zis si am văzut că mergea exact incotro voiam noi, adică asa de-a coasta, până ajungea pe creasta care se lăsa si ea in jos către Cabana Baleia.
E bine să nu zici hop până nu ajungi la Baleia. Din spatele nostru, dinspre Păpusa veneau niste nori negri, si niste trăznete. Multe, si din ce in ce mai tari. A trebuit să ne grăbim, să nu ne ajungă din urmă. Cum ne uitam mereu in spate, de unde venea furtuna, deodată am văzut si noi trăznetele globulare. Nu erau două, trei, ci zece-douăsprezece deodată. Porniseră de la un trăznet puternic, si ca un mănunchi de artificii se ridicau incet si făceau salturi ca niste mingi, fără legătură aparentă cu vântul. Nu pot să spun dimensiunea, erau la vreo trei kilometri de noi, si fiind strălucitoare si galben-portocalii, nu puteam să facem nici o apreciere. Si mai trebuia să ne si grăbim. Nu am făcut nici poze, nu ne mai ardea de asa ceva, incepuse ploaia si noi eram pe coamă, pe un drum care incepuse să se lărgească, cred că era un drum forestier, pe care puteau circula tractoarele care cărau busteni. După sase ore de la bivuac am ajuns, pe o ploaie torentială la cabană la Baleia. Cabana era inchisă, dar dinăuntru se auzea hărmălaie. A iesit cineva de la bucătărie, care ne-a spus că e cabana inchisă pentrucă este o intâlnire a pădurarilor. Ne-am infuriat, mai ales Masto, care avea si un fizic ce impunea respect si am făcut un scandal de cred că se auzea până la Pui, la vreo 20 de kilometri. Erau toti beti dar au fost până la urmă atât de culanti că ne-au lăsat să dormim intr-unul din dormitoarele comune, de zece paturi ale cabanei. Acum nu mai stiau cum să ne impace, ne aduceau bere, palincă, coniac, slană, sorici si alte produse specifice pădurăresti. Noi voiam doar să dormim, dar asta nu se putea. Trebuia să bem, să mâncăm si să cântăm cu ei. Asta nu. Iar o portie de ceartă, după care am adormit, de nu mai stiam nimic de ce era prin jur. Dimineata ne-au sculat pe la sase, să ne spună să nu ne supărăm pe ei si ca să ne inpăcăm ne pun la dispozitie un IMS până in gară la Pui. Asta voiam si noi, mai ales că era si fără bani! Ne-am urcat repede, mai era si un inspector de la nu stiu ce minister, care se lupta cu două damigenute si o halcă de căprioară. Obiceiul pământului, cum ne-a zis. Ne-au dus până-n gară, mai că nu ne-au si pupat. Surpriza in Pui a fost că aveau si hotel, camere de patru – sase paturi, dus si closet la capătul culoarului, cu apă, asa că ne-am instalat pentru ziua de despăduchere. Ca să vezi, in Hateg nu era hotel, ci doar un fel de motel la Rezervatia de zimbri, dar in Marele Pui era. Perfect. Magazine ioc, dar am găsit două pâini. După schimbarea la fată si nu numai, ne-am pregătit de următoarea etapă, Cetătile Dacice si Surianu. Ah ce drumuri are si Retezatul. Nu puteau să facă niste cabane de altitudine, chiar dacă este Parc National? Măcar ar fi fost o miscare controlată, nu haotică, periculoasă chiar si cu conserve ruginite prin lacuri. Si incă nu venise invazia PET-urilor! Pa, ne vedem, de fapt ne-am văzut, la Cioclovina!